(5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, se suspendă de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice începând cu data de 28 ianuarie 2017, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor
Noua editie a culegerii contine atat Codul penal si Codul de procedura penala consolidate la zi, cat si extrase din Legile pentru punerea in aplicare a acestora, fiind incluse si modificarile aduse prin Legea nr. 8/2022 pentru modificarea art. 257 alin. Legea nr. 170/2022 pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul
Prin „probe sau indicii temeinice", în sensul prevederilor art.202 alin.1 Cod procedură penală se înţelege acelaşi lucru cu existenţa unor „motive verosimile", prevăzute de art.5 pct.1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, definite în jurisprudenţa C.E.D.O. ca fiind acele fapte şi informaţii ce ar putea convinge un observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârşi infracţiunea reţinută în sarcina sa.
De asemenea, art. 504 din Codul de procedură penală aduce în lumină aspectul conform căruia, în cursul urmăririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplică şi persoanelor care au împlinit 18 ani, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, dacă la data dobândirii calităţii de suspect erau minore, atunci când
COD Nr. 122 din 14.03.2003 CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA* Denumirea deplină precedentă: COD Nr. 122 din 14.03.2003 CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA* TIPUL: ACT/DOCUMENT: COD: Data adoptării: 14.03.2003: Data publicării: 05.11.2013: Modalitatea de publicare: Publicat : 05.11.2013 în MONITORUL OFICIAL Nr
Art. 202 Noul Cod de Procedură Penală Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive Dispoziţii generale Măsurile preventive; Art. 203 Noul Cod de Procedură Penală Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive Dispoziţii generale Măsurile preventive
88rXX. „ (1) înalta curte de casație și justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din românia în parlamentul european, de membrii guvernului, de judecătorii curții constituționale, de membrii consiliului superior al magistraturii, de judecătorii înaltei curți de casație și …
↳ Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Constituirea ca parte civilă Art. 20 Art. 20 (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.
Distrugere; Infractiuni: Aplicarea dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala direct in recurs. Cercetare judecatoreasca ce a inceput anterior datei intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 (respectiv, data de 26 noiembrie 2010)., Decizie nr. 345/P din data de 10.04.2012, pronuntata de Curtea de Apel Constanta
În concluzie, în intervalul 7 aprilie 2021 - 21 mai 2021, sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice în data de 22 mai 2021, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
art 202 cod procedura penala